Alege limba romana english

Miraj într-un OU

Recomandat: Educația timpurie

Acest spectacol se joacă la

...

De

Daniela Andrei

Regia

Daniela Andrei

Scenografia

Adrian Adam

Muzica

Bazooka (George Siia) - Moonlight Breakfast

Coregrafia

Păstorel Ionescu

Animaţia video

Răzvan Ciorsac

Scenariul

Carmen Palcu Adam

Consultant psiholog

Carmen Anghelescu - Şef Departament Educaţie Timpurie, Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională Step by Step

Distribuția

Carmen Palcu Adam

Durata

30 minute

Mirajul începe dintr-o joacă în care spaţiul însuşi devine complice al năzdrăvăniilor... luminii. Mingi care îşi fac propriile jonglerii, o ploaie care dansează, steluţe poznaşe, care râd şi se ascund sub tot felul de forme, un curcubeu acuarelă şi nenumărate desene muzicale sunt doar o parte dintre personajele din ou. 

Păşind printr-o portiţă infimă în universul imaginaţiei, copiii descoperă lumea prin intermediul miraculosului construit din culoare, muzică, expresivitate corporală şi sunete de tot felul ce leagă tărâmul real de cel imaginar.

Obiectele devin protagoniste ale poveştii prin relaţia cu actriţa Carmen Palcu Adam, încep prin a fi jucării animate şi se transformă pe parcurs în personajele care stabilesc regulile jocului.

Într-o montare inedită în România, care îmbină mijloacele multimedia cu firescul artistic şi în care muzica special creată devine glasul obiectelor şi culorilor, "Miraj într-un OU" îi invită pe cei mai mici dintre spectatori într-o aventură palpitantă a imaginarului copilăriei. Decorul în care se desfăşoară acţiunea, un ou translucid supradimensionat, simbolizează un univers primar în care se naşte o poveste, el cuprinzând două planuri, al scenei şi al spectatorilor deopotrivă. 

Spaţiul acesta unitar îşi doreşte să formeze o amintire caldă, a unei lumi protejate, sigure, din care înfloreşte fantasticul.

© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga