Alege limba romana english

2005 - prezent

Programul Educaţia Timpurie.Teatru pentru 0-3 ani, iniţiat în 2005 de Teatrul Ion Creangă, în parteneriat cu Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Profesională Step by Step, s-a născut din dorinţa de a promova importanţa şi beneficiile aplicării conceptului de Educaţie Timpurie realizată prin mijloacele teatrului. 
În cadrul programului au fost realizate spectacole special concepute pentru copiii de până la trei ani. 

Prin acest program, Teatrul Ion Creangă valorizează capacitatea şi potenţialul copilului mic de a se implica, de a participa şi de a învăţa prin interacţiuni, demers având drept motto enunţul scriitorului francez Bernard Martino:Bebeluşul este o persoană

Alături de ateliere de teatru şi cursuri, spectacolele din cadrul acestui program se constituie într-o campanie de educare a părinţilor cu privire la psihologia copilului, care îşi creează baza viitorului caracter încă din primii ani de viaţă.

Din anul 2009, în cadrul acestui program, vor fi produse și spectacole pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani.

Spectacolele dedicate copiilor de 0-6 ani sunt:
Baloane Colorate, Greierele şi furnica, Cucu Bau cu Ham şi Miau, LaLaLaDodo, Rotocol, Seminţe-Semi, Alb și Negru, Dulapul cu vise, Povestea spicului de grâu, În parc, Miraj într-un OU, Cocos, Pinguinii melomani, Iglu, Aventuri în grădina de legume, Zbor prin povești, De-a Micul Prinț, Fără frică, Bună dimineața!, Pernuța somnoroasă. 

© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga